Arazia , cel de-al treilea roman al Arei Septilici pe care l-am citit (dupa Dublul si O suta de zile pana la o mie de ani ), complet diferit ca formula fata de precedentele, ma indeamna sa o vad pe autoare ocolind pe departe pericolul manierizarii. Ea vizeaza, insa, si de aceasta data, experimentul, asunnandu-si, desigur, niste riscuri, pe care le depaseste dezvoltand, in interiorul unui monolog de o poetica existentiala aparte, o poveste despre boala, tristete, dezamagiri, alienari si toate cele ale vietii omului postmodern, ca fruct ciudat (vezi titlul) al unei epoci revolute aflate in proximitatea apocalipsei.
– Radu Aldulescu Inclasabil ca orice experiment radical, romanul Arei Septilici este, pe de o parte, o ducere pana la consecintele ultime a teoriei franceze a textului care se auto-produce si se auto-reproduce aproape in absenta autorului; si, pe de alta parte, issi are originile in poetica surrealista a dicteului automat ca metoda ideala de forare in straturile psihismelor abisale. Ce rezulta din acest hibrid straniu si curajos e un text turbionar si aluvionar, adunand in matca lui despletita toate materiile existentei, o balbutie enorma si autohipnotica, pentru care absolut nimic de pe lumea nu e extraliterar.
Arazia e un obiect literar bizar—si indefinibil — si atractios ca orice erezie. – Radu Vancu
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>