Arborele indoielii

Prozele lui Savu Popa, nuvele si povestiri, sunt spectaculoase evadari din realitate in vis, dintr-un prezent comun intr-un timp indistinct, dar in care absolut orice este posibil. Povestile lui nu sunt cu a fost odata, ci au acuitatea descoperitorului de grozavii in chiar clipa pe care o traim, nimic din ce ni se intampla nu este intamplare, suntem unici prin povestile unice pe care le generam.
In fond, toata cartea este o demonstratie de povestas care stie ca nu traim ce traim, ci traim ceea ce ne putem imagina ca traim, asa cum numai povestile il modifica pe cel care le spune, dar si pe cel care le asculta. De exemplu, nevinovatele molii dintr-o casa pot sa devina dusmanul infernal din umbra, precum Pasarile lui Alfred Hitchcock; in alta parte, copilul interior, care ne vegheaza, are ochi fosforescenti, ne fixeaza cu ei pana la a ne regasi precum fluturii intr-un insectar, arborele indoielii ne creste din inima; un nor intra intr-o casa si schimba ordinea lucrurilor etc.
Cartea aceasta nu se citeste, ci se traieste. Dupa ce a fost purtat cu talent prin oniric, cititorul e lasat singur in fata realitatii – poate cea mai grea incercare.
– Adrian Alui Gheorghe Savu Popa are in scrisul sau, fie ca e proza, fie ca e poezie sau critica literara, o caldura aparte, pe care o simti inca de la intrarea in text si care te imbie sa citesti mai departe. Si povestirile din Arborele indoielii, fiecare cu identitatea ei, cu intriga si finalurile surprinzatoare, cu personaje schitate ori bine conturate, au aceasta invaluitoare si cuceritoare caldura, care face sa nu te indoiesti de talentul literar al autorului lor.
– Robert Serban