Arteziana

flow-ul asta accidentat trebuie sa ma duca acum cit mai departe flow-ul asta timid trebuie sa ma scoata din ape pe partea cealalta a marii sa ma poarte cit mai departe de acest golden hour cliseu de-acest apus de soare in care se-aud lacrimi si risete de surioare Le iubesc pe prietenele mele pentru ca ele imi vor ierta ceea ce nici parintii nu ar putea – disparitia. Da, Svetlana, asa e, prietenia dintre fete, prietenia femeilor, cel mai adevarat act politico-romantic, cel mai banal act socio-cotidian, cel mai valoros nimic care, ne spun studiile azi, e de fapt totul: suroritatea (cuvint mister pentru orice auto-corect) e mai rara in literatura noastra pina si decit prietenia om-animal.
Prietenia dintre fete e prea simpla sa fie luata-n serios si prea puternica sa nu le fie teama. – Katia Pascariu Prietenia intre fete, o tema foarte putin abordata in literatura noastra, este in prim-planul acestei carti.
Autoarea o fixeaza in imagini memorabile, ii inventeaza definitii personale, o chestioneaza si o cinta, pe scurt, o ingrijeste ca pe o gradina. De altfel, gradina – chiar si in varianta micro, de balcon – este unul dintre spatiile emblematice de aici.
De cind am citit acest lung poem, nu mai pot desprinde prietenia intre fete de imaginea „fete cu stropitori in miini traverseaza scena/ se tin in viata una pe alta”. Svetlana Carstean reuseste sa se impuna ca arhitecta a peisajului complex, uneori accidentat, al prieteniei.
Poezia romaneasca avea nevoie de aceasta pledoarie continua pentru realitatea discontinua a prieteniei. – Adela Greceanu vrei sa fii prietena mea vrei vrei zi