Atelierul de pipe si tutun

Intelectual asezat, preponderent retractil si melancolic, plamadit din vechea stirpe rafinata a literatilor ardeleni traditionali, crescuti in spiritul unui ethos imperial, Kocsis Francisko exceleaza in domenii care se armonizeaza intregitor, dand la iveala fizionomia unui transilvanism flexibil, seniorial, destul de greu de gasit in spatiul nostru cultural de azi. Literat scolit fiind, adica trecut prin biblioteci rafinate inainte de a se apuca sa scrie, Kocsis nu produce proza destructurata, experimentala, ci e un miniaturist exigent si rafinat, care „iubeste cuvintele vechi, zemoase si dulci”, adora intertextualitatea intrinseca, adica scenariile narative in rama (descrieri, povesti, scrisori), esenta volumului fiind data de capacitatea povestitorului de a astepta si de a consemna micile epifanii ale existentei.
Scriitorul foloseste – era inevitabil ca acest impuls livresc sa nu se manifeste la un autor care e convins ca „orice carte e o usa deschisa catre altele” – cateva retetare literare acreditate, din dorinta de a reliefa o dihotomie clasica pentru acest tip de proza, in care personajele se impart in doua categorii: a celor „selectate” de o epifanie sau revelatie majora si a celor pe care Dumnezeu, in generozitatea sa infinita, le ignora. – Stefan Borbely