Avatar in penumbrele beatitudinii sau sfarsitul inceputului

Viata este interpretarea succesiunii perceptiei a.steptarii, a duratei, a dorintei, a iubirii – este oglindire a nesfarsitului. Dumnezeu nu este o metafora – Cel Atotputernic se afla si se contempla prin noi – care cu totii suntem unul si acelasi „Eu”, si la implinirea timpurilor, Domnul roadelor ne va culege, ne va recolta din abundenta trairilor, revelandu-ne perla luminii eterice, acel „putin” din miezul fiintei, care este tot ce exista: vesnica (noastra) esenta cosmica – in marea constiinta a universului!
Cartea de fata este povestea drumului dezvaluirilor, al iluminarii, incepand de la perceperea gustului existentei din clipa trezirii la constienta de „a fi” o anume fiinta pe aceasta planeta – pana la fiinta absolut complexa, purtatoare de „minuni” ascunse in adancul ei – este drumul pavat cu semne de intrebare, un drum imbibat cu fantezii, cu bucurii, cu dureri si speranta. Drumul catre esenta fiintei este unul anevoios, incalcit si greu de realizat, caci, dupa ce ai fost invatat, de la nasterea ta incoace, sa te descurci, sa te acomodezi in lumea exterioara, trebuie sa o „abandonezi”, percepand-o spiritual ca fiind ireala (caci tot ce e trecator nu are adevar in sine – nu dainuie), spre a te putea dedica pas cu pas perspectivei misterului din tine, comparabil cu o floare cu mii de petale, pe care le poti culege doar una cate una, ca sa fii in stare sa deosebesti adevarul de iluzie.
Este o calatorie in timp, din exterior spre interior, al personajului principal Felix Emanuel, prin mozaicul trairilor sale, de la timid germinate fatete ale credintei intr-un Creator, pana la sesizarea verosimilitatii si plauzibilitatii intuitiei ca instrument spiritual de detectie, extrem sensibilizat prin bogata sa experienta de viata revarsata in convingerea prezentei lui Dumnezeu in noi, vizand prin totala daruire identificarea desavarsita cu El. Dupa o lunga fericire cu mici reparaturi estetice, se sparge in final clepsidra freneticului vis, dezvelind la urma urmei penumbrele slabiciunilor naturii umane, infeudata in parte totusi de puterea prejudecatilor si aparentelor, care parca troneaza peste toate cele ale lumii…
Dar omul, fiinta spirituala nu apartine cu adevarat acestei lumi, caci sufletul lui isi trage seva din lumina adevarului – Dumnezeu – Creatorul si Stapanitorul a tot ce este, provine din El si se reintoarce in El. Este mereu nesfarsita, intemeiata speranta si credinta in implinirea revederii si a reintregirii cu El, la exitusul din aceasta dimensiune cu unica ei telurica frumusete!…
– Vasile Tartan