Avram Iancu, fauritor de istorie nationala

Ultima mea Vointa! Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care, dupa puteri, am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica.
Nu stiu cate zile mai pot avea. Un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune ca viitorul este nesigur.
Voiesc dara, si hotarat dispun, ca dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul Natiunei pentru ajutor la infiintarea unei academii de Drepturi, tare crezand ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Natiunei mele. – Testamentul lui Avram Iancu Avram Iancu n-a dorit nimic pentru el, ci totul pentru Natiune, lucru pe care ar trebui sa-l reinvatam.
Numele lui Iancu simbolizeaza destinul implacabil al istoriei, dar si biruinta asupra vremurilor grele. E destinul unui neam tradat, impilat, mintit, dar care sta cu fruntea sus in fata viitorului, convins fiind ca dreptatea nu piere niciodata.
De aceea, Avram Iancu este motivul luminos prin care istoria noastra isi depaseste infirmitatile, intrand pe marea poarta a consacrarii. Destinul frant si nefericit al acestui mare visator si vizionar a fost comparat nu de putine ori cu acela al lui Eminescu.
Amandoi ilustri in zborul ideatic al gandirii lor, eliberata de orice sentiment meschin si limitat. In ciuda tineretii lor, au fost mari intemeietori, cu fascinante personalitati, si fac parte din categoria Parintilor Patriei.
Faptul ca geniul innascut al tanarului jurist Avram Iancu a fost in masura sa organizeze si sa dirijeze un sistem militar alcatuit dupa principiile stramosilor nostri romani si ca, dispunand de arme depasite si rudimentare, a reusit sa tina piept, timp de doi ani, tuturor expeditiilor unor detasamente profesioniste, de linie, au facut din gandirea lui sociala un fel de Spartacus modern. In acelasi timp, exista in comportamentul lui Avram Iancu o linie morala de sorginte socratica, de o clarviziune aproape religioasa de a nu raspunde decat in fata propriei constiinte si a da seama doar poporului care l-a investit cu prerogativele de conducator.
Refuzand orice incercare de ademenire, orice forma de distragere de la drumul lui imperturbabil, Iancu e un personaj de tragedie antica, inflexibil si impenitent, cu destin si moira dinainte programate. Ca orice mare personaj antic, Iancu isi urmareste destinul cu ochi arzand de himere si de pretentii umilitoare pentru imparat, care se vede mustrat de privirea sfredelitoare a motului pentru faptul de a fi mintit un popor si a-i fi nesocotit jertfele si sacrificiile de vieti omenesti.
-Mircea Popa