Bacovia scrie despre sine scriind, in acelasi timp, despre alienarile, spaimele, bolile, tristetile si vulnerabilitatile fiecaruia dintre noi. Reprezentindu-se, el ne esentializeaza, nu fara malitie, starile interioare declinante, le ocupa si le ia, asa-zicind, in proprietate lirica.
Le bacovianizeaza, de fapt, prin limbajul sau repetitiv, dezarticulat, obsesional, basic. Arondabil tuturor curentelor poetice moderne si totusi ireductibil la acestea, poetul Plumbului si al Stantelor…
nu se lasa epuizat de nici o interpretare – arta sa liminala, de o simplitate inselatoare, e o experienta insondabila ca insasi trecerea noastra prin viata.
