Blondul impotriva umbrei sale

Pe langa autori de romane politiste si de spionaj ca Haralamb Zinca si Horia Tecuceanu,aducem in casele cititorilor un scriitor de prima mana al anilor ’60,’70 si ’80, unul care stie canimeni altul sa imbine caracteristicile genului thriller cu stranietatea fantasticului (de inspiratiebulgakoviana mai degraba decat sud-americana) si cu analiza psihologica de cea mai mare finete. „Daca ar fi fost regizor de film, Leonida Neamtu l-ar fi surclasat pe David Lynch”, a spusun critic literar.
Desi e o afirmatie puternica, surprinde adevarata natura a operei scriitoruluiroman de origine basarabeana: Leonida Neamtu merita un loc aparte pe rafturile culturiiOccidentale, alaturi de marii creatori de lumi stranii si personaje complexe, alaturi de mariiexploratori ai conditiei umane. Aparuta pentru prima oara in 1973, colectie de proza SF cuprinde paisprezece proze scurte si doua microromane, Blondul impotriva umbrei sale si Glontul de aur, drept in tampla, sus .
De data aceasta, bizarul, marca proprie lui Leonida Neamtu, va deveni element principal al intregii colectii. Vom avea parte de dedublari si de extraterestri care trimit mesaje planetei noastre, de cutremure inexistente si de dealuri denumite „ale Viperelor”, fara ca vreo vipera sa fi fost vreodata zarita prin iarba lor.
Daca ar fi sa-I comparam pe Leonida Neamtu cu un scriitor de science-fiction de talie internationala, acela ar fi H.P. Lovecraft.
Incepand cu romanul Toporul de argint (1964), Leonida Neamtu devine unul dintre autorii detop ai genului politist si ai romanului de aventuri in genere. Publica, in ritm alert, volum dupavolum, in tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel incat, in 1990, cand ii aparea ultima carte,opera sa numara vreo treizeci de titluri.Format in ambianta revistei Steaua, deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, sustinuta deun talent indiscutabil.
Desi circumscrisa in buna parte genului ca atare, proza sa nu este delocuna de divertisment. De la un moment dat, nici macar conventiile canonice ale acestui tip deliteratura nu le mai respecta integral.Prozatorul este in fond un fantezist ingenios, cu placerea ludicului, a parodicului sau a umoruluiabsurd.
Naratiunile sunt adeseori incantatoare prin nonconformism ori prin referintele ironice ladiverse modele livresti. Dar scrie deopotriva si in registru grav, cu un realism de descendentacomportamentista, gen Hemingway.
– Petru Poanta, critic literar