O lucrare de mari dimensiuni care, fara a fi numai o scurta istorie a capitalei romanilor, este si o istorie concentrata a tarii, identificata in anumite momente cu orasul-centru. Viata politica, mondena, economica, manifestari culturale sau receptarea de catre calatorii straini sunt numai cateva din subtemele volumului, ordonate cu mare minutiozitate, pentru a oferi o imagine mai mult decat graitoare a ceea ce au insemnat Bucurestii pentru istoria si cultura romaneasca.
Cartea are abordare cronologica, oferind, pe ani si pe zile, o imagine de ansamblu a evolutiei orasului de la primele forme de locuire atestate, pana in 1945. O atentie speciala este acordata personalitatilor care au marcat istoria comunitatii, ca si actelor de masa (razmerite, rascoale, revolutii, rebeliuni etc.) si a diferitelor calamitati.
Sunt, de asemenea, prezentate si unele reglementari juridice, evenimente culturale, biserici. Prezentarea istorica a „epocii medii” are doua subdiviziuni: perioada prefanariota si cea fanariota.
Numeroase statistici, prezentari de institutii, elemente de istorie social-economica si de „mica istorie”, vin sa completeze fizionomia orasului, totul organizindu-se intr-un puzzle „realist” de o mare bogatie evenimentiala. Capitolele despre Epoca moderna (1921-1919) si Epoca contemporana (1919-1945) sunt cele mai ample, cuprinzand date interesante de istorie politica.
Volumul de fata se adreseaza atat specialistilor, cat si cititorului obisnuit din zilele noastre, unui cititor grabit, care are timp pentru studierea unor tratate ori lucrari voluminoase sau pentru explorarea unor arhive, care apeleaza mai mult la lucrari de sinteza ce ii ofera, in putine cuvinte, date sau concluzii despre un eveniment sau altul. Lucrarea impune prin precizie – inclusiv cronologica – si prin diversitatea extraordinara a informatiilor, acoperind aspectele principale dintr-o istorie altfel greu de reconstituit documentar la acest nivel.
Autorul reuseste, apoi, sa comprime sintetic datele despre institutiile si monumentele prezentate (biserici, hanuri, palate, scoli), rezultind, din fragmente, o adevarata „istorie a civilizatiei” bucurestene. Performanta de ansamblu este una remarcabila in masura in care reuseste sa distribuie pe un spatiu totusi relativ restrins un volum enorm de documente.
Complexitatea si minutiozitatea abordarii – deconcertanta in dezordinea ei mergind pina la detalii – lasa la lectura impresia unui labirint, o ,,arhitectura” vie, aglomerata, diversa, pluristratificata si deliberat neierarhizata, reproduce anamorfotic structurile formative ale Capitalei si, ca sa spunem astfel, „tectonica” ei. Pentru a da un exemplu absolut la intimplare – infiintarea unui spiterii, infiintarea unei intreprinderi de paste fainoase, incendii si falimente ale unor negustori, de exemplu, stau alaturi de infiintarea unor societati literare, de importante decizii politice.
Un interes deosebit il suscita (cum altfel?) paginile despre istoria primei jumatati a secolului XX. -Paul Cernat, in Observatorul Cultural
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>