Bumerangul cuvintelor. Studiu de manele lingvistice

Pentru cei indragostiti de limba romana, de gramatica ei, de vorbirea corecta si nuantata, fiecare greseala gramaticala, lexicala sau de alta natura, dar din aceeasi categorie, lasa o rana profunda, care cu greu poate fi oblojita, mai ales atunci cand se tot repeta, zi de zi, in toate mediile, ba chiar se amplifica. Si de aceea, datorita paginilor scrise de doamna Mariana Badea, ma simt razbunata.
Ba chiar vindecata, intr‑o oarecare masura. Pentru ca toate aceste derapaje sunt scoase la iveala, demascate – si apoi corectate, pe larg, cu nenumarate exemple, comparatii si explicatii.
Insa cartea Bumerangul cuvintelor nu este nicidecum una exclusiv „didactica”. O, nu, dimpotriva!
Cu umor sagalnic, cu ironie (chiar muscatoare, cateodata), dar si cu tristete de multe ori, autoarea ne pune, de fapt, in fata ochilor un roman politist, unde intrebarea ce rasare nerabdatoare in mintea cititorului, la orice sfarsit de capitol, este: „Care va fi urmatorul criminal?” De fiecare data avem de‑a face cu o inlantuire de cuvinte si de expresii „blajine”, atacate si, in final, omorate de „stricatorii de limba”, printr‑o „falsificare intelectuala”, prin „surogate lingvistice”, in timpul unor „concursuri de agramati”, pe parcursul carora toti se lupta pentru a ocupa locul I pe acest podium dizgratios. Pe langa conationalii retrasi, care fac greseli, in functie de varsta, la ei acasa sau la scoala, exista cei care propaga, diversifica si imbogatesc cu un mare zel toate aceste cusururi lingvistice, adica jurnalistii, indiferent de locul in care acestia se manifesta: TV, presa scrisa, presa online sau, pur si simplu, „social media”.
Atunci cand a aparut, in anii ’90, sloganul „Cu televizorul ati mintit poporul!”, acesta se referea doar la mesaje in sine, la fondul acestora. Acum, nu e vorba numai despre televizor si nu mai exista doar problema minciunii stirilor: nu, in prezent ne mint (si) cu privire la faptul ca ei cunosc limba romana (de literatura, nici nu mai vorbim) si declanseaza un rau cumplit, ucigand‑o cu sange rece.
Si lasandu‑ne, dupa cum bine scrie autoarea, fara „oxigen gramatical”. Se pare ca nu li s‑a adus niciodata la cunostinta indemnul lui Caragiale, adresat jurnalistilor: „Cinste si gramatica, acestea sunt cele dintai conditii ale unei prese bune”.
In cazul in care banuiti ca sunt luati in vizor doar „muritorii” care comit greseli, va inselati. Sub aceeasi lupa bine calibrata intra si noul DOOM, care, desi ar trebui sa fie un exemplu de perfectiune in acest domeniu, dovedeste slabiciuni chiar de la primele pagini, respectiv de la Cuprins.
Si nu se rezuma doar la ele. Acestea fiind spuse, va invit pe toti – elevi, parinti, profesori, jurnalisti, specialisti (indiferent de domeniu), traducatori, medici, redactori, oameni de stiinta, muncitori si, in general, cei care (afirma ca) vorbesc limba romana – sa parasiti comoditatea unei utilizari a 100 de cuvinte, inclusiv acelea gresite, si sa intram impreuna in „frumoasa si cumintea limba romana”, asa cum o numea acelasi Nenea Iancu.
Primul pas (si cel mai potrivit) este chiar aceasta carte. Bumerangul este acel obiect (arma, jucarie) care revine, cu viteza, la locul de aruncare.
Prin urmare, bumerangul cuvintelor se va intoarce la noi – dar tot de noi depinde si daca ne va distruge sau nu! -Odilia Rosianu