Bunavestire

In peisajul literaturii romane, cu numerosi scriitori de nisa, atenti, prea atenti la miscarile imprevizibile ale modei si la cerintele pietei, preocupati doar de efectul imediat al cartilor lor, Nicolae Breban e o prezenta stingheritoare. El se arata a fi un calaret singuratic cu ochii atintiti la himera marii literaturi.
Breban apartine speciei rarisime a celor care infrunta, transfigurati de o nobila sminteala, ridicolul si neincrederea, in numele unui ideal artistic inconfundabil: acela de a patrunde in taramul necunoscut al fiintei. (…) Retiparirea romanului Bunavestire este o initiativa indrazneata.
Bunavestire este un punct de hotar in evolutia romanului romanesc. A spulberat fundamentele realismului traditional, intrucat a produs dovada ca romanul poate fiinta si fara preceptele constrangatoare ale verosimilului, fara respectul paralizant pentru determinari, cauzalitati si motivatii socio-psihologice.
Prin ignorarea regulilor scriiturii romanesti si prin anularea distinctiilor autor-narator, narator-personaj, autor-personaj, Bunavestire reprezinta si o revolutie in plan stilistic. Dovedind ca omul e o fiinta imprevizibila, integral ambigua si de necuprins in statistici, formule si tipologii, Nicolae Breban si-a demonstrat totala lui incompatibilitate cu regimul comunist si, de altfel, cu orice regim care slobozeste in lume acele „termite ale reductiei” de care vorbea Kundera.
– Eugen Negrici