La varsta de saptesprezece ani frecventam cenaclul literar Excelsior condus de regretatul eseist si filozof Ioan Viorel Badica. Unui dintre colegi criticat, sustinand ca poeziile mele sunt doar o insiruire de cuvinte, mai precis, ca in poeziile mele nu se intampla nimic, pentru ca nu folosesc verbe.
Au trecut mai bine de patruzeci de ani, dar si acum, dupa atata timp, mai cred ca toate aceste inlantuiri de cuvinte, de trairi, emotii, stari sufletesti si imagini au puterea de a da viata unor „picturi in cuvinte”, cu pomi zambareti, primaveri ruginite, anotimpuri.
