Ca o rana de sabie. Cvartetul Otoman Vol.1

Ca o rana de sabie este primul volum din seria Cvartetul Otoman Aceasta carte face parte din colectia Anansi Contemporan . Intriga, tradare, iubire, razboi, progres si traditie: sunt culorile ce alcatuiesc fundalul acestei fresce pe care prind viata povestile unui ofiter din armata otomana, ale medicului aflat in slujba sultanului, ale unui vlastar al casei regale si ale unei aristocrate seducatoare.
In tot acest timp, societatea careia-i apartin se transforma, iar imperiul se destrama. Avem de-a face cu o saga ce aminteste de Razboi si pace, urmarind nu doar curentele politice si sociale ale vremii, ci si vietile erotice si sentimentale ale personajelor sale.
Ahmet Altan este una dintre cele mai importante voci din literatura Turciei si are foarte multe de spus lumii. – Elif Shafak O aventura epica magica, minunata despre un imperiu aflat in pragul colapsului.
– La Stampa Un roman captivant despre iubirea obsesiva si tirania absoluta, o poveste despre decadere, ce dramatizeaza momentele premonitorii din viata imperiului si a supusilor sultanului. – Publishers Weekly O poveste remarcabila despre o bucata fascinanta din istoria Turciei.
– The Historical Novels Review Un portret naucitor al Istanbulului din secolul al XIX-lea. – Asymptote Traducere din limba turca de Luminita Munteanu.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

6 zile în urmă