Categorii: Uncategorized

Cabala. Mostenirea mistica a copiilor lui Abraham

Aceasta lucrare abordeaza Cabala Mistica, o traditie transmisa oral, care se presupune ca provine direct de la Abraham si care, prin continutul ei teoretic si practic, transcende granitele confesionale, extinzandu-se, in diferite forme, in mai multe medii spirituale (iudaism, islam, crestinism, tantra hindusa si chiar daoism). Autorul, Daniel Feldman, transmite astfel invatatura unui grup esoteric – Works of the Chariot („Lucrarea Carului Divin”) -, utilizand scripturile marilor traditii, dar si informatii initiatice greu accesibile, pentru a arata unitatea de scopuri si metodologie intre Cabala – ca bun al intregii omeniri – si toate aceste nuclee initiatice.
Lucrarea contine mai multe variante inedite de Arbore al Vietii, precum si o consistenta parte practica. „Monoteismul Maestrului Abraham nu a insemnat, pur si simplu, ca exista un singur Dumnezeu, ci mai degraba ca numai Sursa Divina exista.
Prin urmare, mistica primilor evrei s-a concentrat, probabil, pe universalitatea si omniprezenta Sursei Divine in toate fiintele, din toate planurile de existenta. Ritualurile de grup vor fi evidentiat si celebrat aceasta relatie.
Nu existau sinagogi si nici rabini: existau corturi si batrani venerabili.” „Ideile si practicile Cabalei Mistice isi gasesc contrapartea (desi diferit invesmantata) in practic toate celelalte traditii mistice, fiecare dintre acestea prezentand propria sa versiune unica a acelorasi invataturi universale. La fel ca oricare alta traditie spirituala, Cabala Mistica prezinta o viziune asupra lumii inradacinata esentialmente intr-un Necunoscut Misterios, o ‘existenta negativa’ despre care nu se poate spune Nimic, un ‘Unu fara secund’.” Prin Cabala Mistica desemnam o transmitere mistica straveche, care a precedat si depasit oricare dintre receptaculele religioase prin care ea a fost ulterior filtrata si adaptata.
Aceste receptacule includ: cel ebraic israelit, cel rabinic iudaic, cel mistic crestin, cel sufit islamic si, posibil, chiar cel tantric din nordul Indiei. Fiecare dintre aceste receptacule a modelat invataturile universale ale Cabalei Mistice dupa contextul, limba si mediul cultural ale sistemului respectiv.
Fiecare versiune este unica si frumoasa, demna de a fi respectata si celebrata. Niciunul dintre aceste vase nu poate pretinde insa, in mod legitim, ca este unica autoritate ortodoxa pentru aceste invataturi.

Share

Ce a fost Pompeii?

Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Bunico, povesteste-mi despre tine

Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Legende si povestiri istorice

Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Pachet 4 carti: Paffi

Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Pachet 5 carti: Charles Dickens

Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Disney. A venit Craciunul! Aventuri cu autocolante 2 ani

Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>

6 zile în urmă