Calea trairilor interioare

Aceasta carte este piatra filosofala ce aprinde scanteia pasiunii. – Dana Savuica Poate ca nu intamplator autorul si-a indreptat atentia asupra mea pentru o prezentare a cartii sale.
S-o fi gandit ca am prezentat o emisiune intitulata sugestiv „Jurnal Intim”, sau poate ca el a fost printre cei 100 de barbati norocosi care au primit acel numarul 1 al revistei cu iepuras, cu semnatura mea pe coperta, in anul 1999. Cert e ca am primit aceasta rugaminte si am spus „Da”, din motive, la inceput, subiective.
Nu vreau sa fiu ipocrita, dar am vazut, citit si ascultat multe in viata asta si incet-incet am devenit sceptica la povestile de dragoste si usor deceptionata, de cand am aflat ca un happy end este prezent strict acolo unde-i locul. In filme.
Cand mi s-a spus „e o carte erotica, autorul este barbat…” am crezut ca voi citi din nou aceleasi povesti. Dar iata-ma, de la prima pagina, fascinata de latura sensibila a unui barbat care parca citeste gandurile femeilor, deloc misogin, foarte introspect, care analizeaza relatiile interumane, intre sexe, fara sa judece, fara sa se lase distras de cliseele, miturile si sabloanele pe care le traim cu totii intr-o societate care nu mai empatizeaza cu intalnirile clasice, fata in fata, unde un gest sau o atingere poate deveni o agresiune, in care „jumatatea ta” o cauti virtual, navigand prin tot felul de aplicatii.
De fapt, cu o sinceritate asumata, analizeaza profund experientele din propria viata, dar si a celor pe care i-a intalnit pe drumul sau sinuos, incercand sa capete raspuns la aceleasi intrebari care ne rascolesc mintea si inima: „Dragostea invinge totul?” Citez din carte: „Ce mi-a placut este faptul ca ele povesteau mai curand despre viata, decat despre iubire” si cam asa percep eu aceste scurte povestiri, scrise cu maiestrie, cu sensibilitate si cu talc. Ca niste file rupte din cartea vietii, in care ne regasim fiecare dintre noi intr-o intamplare, o relatie, un gest, poate o fantezie.
Sigur te recunosti pe undeva si poate… cine stie…
te analizezi dintr-un alt unghi, te observi altfel in oglinda, iti accepti ego-ul si, poate, chiar motivul unei despartiri, cand citesti despre gelozie, infidelitate, „iubirile care sunt ca si florile, imbobocesc, infloresc, se ofilesc si mor”. Oamenii sunt fiinte sociale, diferiti ca sexe, totusi similari in gandire, dorinte, asteptari, iar toate aceste relatii complexe, complicate, sunt trase prin condei si comparate cu Legendele Olimpului, cu ritualurile tibetane sau cu senzualitatea ce strabate in sunetele saxofonului.
Ea nu era o feminista. Isi iubea apartenenta la sexul frumos si nu dorea egalitate cu sexul puternic, pe care il considera, cu putine exceptii, doar forma nefinisata a produsului final.
Femeia. Imi place mult!
– Dana Savuica Volumul acesta singular nu poate fi citit ca o autobiografie erotica, ale carei influente sunt marturisite si asumate. Dar, dincolo de corecta, empatica si simpla evocare a acestora, autorul merge mai departe si creioneaza un microunivers propriu, in care personajele puse in discutie, „barbatii si femeile, deopotriva, se randuiesc pe un fel de orbita eliptica, devenind stele, care se rotesc una in jurul celeilalte, planete, chiar si sateliti, toti si toate cu roluri intersanjabile”.
Nu intamplator, cartea este si o confesiune sincera despre fragilitate, ca o incursiune pe Podul Dragostei din Mandalay, atunci cand, in sezonul ploilor, puntea din lemn de tek incepe sa fie acoperita de inselatoare valurele, care te atrag irezistibil in adanc, iar intotdeauna vulnerabilul Tristan incepe sa inteleaga ca nu el contempla abisul iubirii, ci – ca intr-un tablou de Caspar David Friedrich – abisul incepe sa-l priveasca pe el. Un abis numit – cum altfel?
– Isolda. – Dan-Silviu Boerescu Cine este Tristan?
Un „pen name”, desigur. Dar, este deja un lucru cunoscut ca aventurile autorului in tara cartilor sale taloneaza adesea misterul.Ca scriitor este la al doilea volum.
Si-a facut debutul cu volumul „Clepsidra cu pasi”, editura For You, 2006. Cartea este un amalgam de eseuri despre calatorii de-o viata, despre viata si despre visele care ne tin in viata.
Tristan crede in valenta sapientiala a jocului: scrie jucandu-se serios si se joaca scriind serios. Unii pot trai povesti pe care nu le pot scrie, altii scriu povesti pe care nu le pot trai.
Si mai sunt unii care le incearca pe ambele. Tristan scrie povesti traite.
De el? De altii?
Mai stie cineva? Mai are importanta?
Autorul isi imagineaza iubiri posibile si imposibile, petrecute, probabil, in secolul 21, dar mustind de un erotism fara frontiere, cu un parfum indraznet de o mie si una de nopti. – Petre Mazilu