Calendarele poporului roman

In calitate de sistem de gandire in jurul caruia se aseaza intreaga arhitectura a mentalului traditional, calendarul popular se dovedeste a fi mai profund decat ar putea parea la prima vedere. Nu este numai o ordonare a timpului, o limitare a momentelor sacre in insiruirea cotidiana a zilelor profane, o tinere in evidenta a curgerii timpului.
Rostuind lucrul si viata, calendarul este intr-adevar acea stiinta a vietii, randuiala a vremii, a sti cand sa faci sau cand sa nu faci un lucru. In felul acesta, anticipand principiul recomandarilor si interdictiilor, ne situam in plin cadru magic, pentru ca intr-adevar aceasta filozofie a vietii este chiar magia, depozitara cunostintelor, cea care, in cazul cunoasterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a actiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere de care aveau nevoie.
Daca in general existenta umana era guvernata de destinul implacabil, care nu putea fi nicicum influentat, prin intermediul magiei calendarului popular omul putea fi, in plan mic, un demiurg, un stapan al unei parti importante a destinului sau. Romanului taran nu-i trebuie carti astronomice, nici barometre, nici termometre, nici calendare tiparite.
El e singur astronom si calendarist. Vremea l-a invatat a observa si a intipari bine in minte semnele de capetenie prin cari se poate cunoaste dintr-o zi in alta ce fel de vreme are sa fie, buna sau rea?
ploioasa sau secetoasa? Aceste semne insa nu le pastreaza el numai pentru sine, ci, precum le-a mostenit de la parintii si strabunii sai, asa le impartaseste si explica el si copiilor sai si, astfel, din tata in fiu, din mosi in nepoti si stranepoti se pastreaza aceasta stiinta, care, cu tot dreptul putem zice ca de foarte multe ori intrece pe cea a calendaristilor si a astronomilor invatati