Cantec spre seara

Poezia este aidoma unei ferestre prin care contemplam ce este dincolo de ea. Geamul poate sa fie neted sau cu denivelari, poate fi limpede sau marcat de diferite culori, poate fi chiar ciobit.
Oricum, dincolo de el, se dezvaluie imaginile unui univers, fie ele fragmentate, limpezi, colorate in diferite nuante, mai senine sau mai sumbre, distorsionate, mai mici sau mai alungite, ca intr-un basm, dar care ar putea sa fie asemeni celor pe care le purtam in propria-ne fiinta, cu care ne-am putea identifica (mai ales spiritual) sau nu. Exodul poetilor cantati – ni s-a spus intr-o frematare de ape – cantati cantecul vostru de pustiire cantecul care raspunde in partea vestejita a lumii cantecul care intoarce raurile in izvoare atunci au secat apele si a prins a crapa pamantul ca o coaja pentru ca pe marginea raului vostru de unde voi lipseati se inaltase parjolul si salcii nu erau unde cantecul sa se odihneasca