Capcanele inchipuirii. Microfictiuni

Daca in poezia sa Monica Pillat ne-a obisnuit cu un registru tematic si stilistic mai degraba grav, interiorizat, profund spiritualizat, in proza (mai ales in Croitorul de carti si in „microfictiunile” din volumul de fata), ea ne dezvaluie un alt chip: unul deschis spre jocurile textuale si spre jocurile fanteziei si ale experimentului. In aceasta fascinanta disponibilitate ludica, sunt transgresate frontierele conventionale dintre instantele narative si, in sens larg, artistice (autor, personaje, cititor, privitor), dintre instantele extratextuale si cele intratextuale (indiferent daca textul este unul literar sau unul pictural), dintre lumea realitatii si lumea fictiunii, in fond (amintindu-mi, de pilda, o proza scurta din 1979 a lui Woody Allen, Episodul Kugelmass), dar si frontierele temporale.
Cel putin in doua dintre texte, derularea naratiunii se face concomitent cu reflectia metatextuala, in fapt, cu o veritabila lectie de naratologie in desfasurare practica. Cat priveste subminarea frontierelor temporale, da, personaje din trecut isi pot face aparitia in prezent, dupa cum personaje din prezent se confrunta cu identitatile lor viitoare.
Ce lucru straniu: vremea! – suna un vers dintr-un poem celebru al bunicului autoarei.
Si, intr-adevar, Timpul se arata a fi o tema obsedanta in scrierile Pillatestilor: Ion, Dinu, Cornelia, Pia, Monica… -George Ardeleanu