De foarte mult m-am intrebat de ce mare parte din istoria contemporana a Romaniei este scrisa, interpretata atat de diferit de istorici. La fel, tot de foarte multa vreme, m-am intrebat cum se face ca Romania Unita, in perioada dintre cele doua razboaie, daca a cunoscut realizari istorice majore, a capitulat rusinos in vara lui 1940 in fata lui Stalin si Hitler?
Cartea de fata se doreste raspunsul la intrebarile respective. Este posibil ca raspunsurile, explicatiile, interpretarile mele sa poarte pecetea subiectivitatii.
Ma intreb, care istorie scapa amprentei subiectivitatii? Folosind marturii de prima mana ale unor contemporani ce au facut parte din structurile politice, oligarhice ale epocii (nu toti, fireste), nu am nicio indoiala ca aceste marturii au fost si sunt obiective, nepartizane, in acord cu starea istorica de fapt.
Nimeni nu poate contesta ca oameni precum Grigore Gafencu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Mihail Sadoveanu, Nicolae Steinhardt, N. Iorga, C.
Z. Codreanu, Mircea Eliade, Cristian Rakovski, I.
G. Duca, Constantin Argetoianu s-au inselat cu totii in judecata lor asupra timpului trait.
Deci, ofer cititorilor, cu toata buna mea credinta, un alt fel de istorie despre perioada interbelica, istorie bazata pe surse contemporane, marturii credibile si pertinente in baza carora se contureaza un alt chip al timpului istoric numit. – Gica Manole
