Cartea Boemei

Cartea Boemei re-inventeaza Boema. Boema ca un basm si ca o feerie, cat timp personajele ei se nutresc din sucul iluziei egalitare, ce pompeaza coeziune in universul vietii boeme.
Dar si Boema ca loc unde se bea, se pizmuie si se-nbarfa copios. Cu toata forfota si fojgaiala bazala si asa cum sunt ei, micimanii Boemei: uniti si avizi sa lincaie nemurire, insa si dezuniti si macinati de raci si invidii.
Flamanzi dupa glorie si prestigiu, totusi si-oportunisti, si nitelus lichele, si visand la ratificari himerice. Peste Boema bazala se suprapune apoi Boema de gala, cand carturarii si artistii din urbe descind in restaurantul lui Duma.
Prestatiile lor duminicale oferind consistenta si staif intamplarilor de aici, prestanta maestrilor rasfrangandu-se si asupra localului si sporind prestanta Bemei. Si cred ca mai presus de toate e Boema ca spatiu al gandirii libere si nesupuse, opusa gandirii captive.
Gandirii in prefabricatele lexicale ale limbii de lemn oficiale. In fine, o carte de ambianta si personaje boeme, iar prin problematica ori numai prin co-atingere cu tema editorului, poate ca si Romanul editorului care, la noi, nu s-a scris inca.
Cartea lui Ion Nicolae Anghel deseneaza, in linii fine, portretul unui om care a incercat, de-a lungul intregii sale vieti, si-a reusit, sa fie liber. Al unui om care, acum, la plinirile vremii si ale varstei, isi savureaza, impacat, intre valorile lui dragi, libertatea si puritatea constiintei.
Acesta-i Paradisul: cunoasterea pura de sine. – Eugen Dorcescu, Despre meritocratie, Anotimpuri literare , nr.
2, 2017