Cartea din berjera aurita

Cartea din berjera aurita poate fi citit ca un roman de atmosfera, un roman‑cronica a mediului rural transilvan peste care s‑au abatut vijelios si fara mila vremurile „noii oranduiri” rosii, vremuri care au tulburat societatea ca intreg dar si pe fiecare individ in parte, intrucat impresia de intoarcere a lucrurilor cu susul in jos e resimtita la toate nivelele: „Sa spuna tovarasu’ cavaleru’, ca e mai competinte. Sa-l lamureasca pe domnu’ activistu’ ca e mai de la oras si nu ne stie pe noi astia, castelanii”.
Intr‑unul din satele din zona Fagarasului, exista un castel, in care descendentii innobilatului cavaler Puscariu isi duc dramatica existenta in incercarea de a supravietui in toata aceasta lume anapoda. Drama intelectualului – care se vede inlaturat treptat dar definitiv de la viata comunitatii ce pare sa nu mai aiba nevoie de cunoasterea si cunostintele lui, care nu poate sa inteleaga si sa accepte rugul aprins al cartilor si care, adancit in refugiul ultim al lecturii din berjera lui, aluneca incet in atotstapanitoarea reverie‑nebunie – se profileaza cel mai puternic in universul acaparator al cartii.
Corina Cristea Prozatoare si traducatoare, licentiata a Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti, Corina Cristea a debutat cu volumul de povestiri Prietena mea, Si (1969), caruia i‑au urmat o serie de scrieri ce s‑au bucurat de cronici favorabile din partea unor critici precum G. Dimisianu, Mircea Iorgulescu, George Pruteanu, M.
Ungheanu, Laurentiu Ulici: romanul Castanii rosii, parfumati si naivi (1970), volumul de nuvele Eternitatea e dupa colt (1972), romanele Scadenta (1972), Goana dupa vant (1974), Emigrant in singuratate (1998).