Inaintea cuvintelor a fost starea de poezie fara de care nimic nu ar fi fost cu putinta. Insa la fel cum ultima zapada tine cat tin aceste cuvinte, cei patrunsi de frumusete sunt tot mai aproape de moarte.
Durerea cunoaste alt timp, lume-n care esecul e suprema recunoastere. Ma gandesc la iernile trecute in care s-a topit o parte din mine.
La capatul cuvintelor e pacea. Fosnetul arborelui stins in pagina.
