Cartea vietii mele

Anna Brancoveanu, fiica lui Grigore Brancoveanu si a Ralucai Musurus, devenita ulterior contesa de Noailles, a fost o deschizatoare de drumuri recunoscuta in mediul cultural de la inceputul secolului al XX-lea. Membra a Academiei Belgiei, laureata a Academiei Franceze, din partea careia a primit Marele Premiu pentru Literatura, Anna de Noailles a fost admisa, in anul 1925, si in randurile Academiei Romane.
Pasiunea cu care isi rememoreaza copilaria arata complexitatea unui suflet poetic si cultivat. De aici si admiratia contemporanilor sai ajungand uneori pana la adulatie.
In ciuda sanatatii fragile, s-a angajat in turbionul socio-politic al vremurilor alaturi de fortele republicane, desi apartinea genealogic inaltei aristocratii. Anna de Noailles este si azi modelul francez pentru ceea ce istoricii culturii numesc une femme de lettres.
Jurnalul Le Livre de ma vie de Anna de Noailles poate fi astazi abordat ca o buna terapie (impotriva tuturor bolilor spiritului, ce ne asalteaza fara incetare si aproape ca ne-au doborat), dar si ca un indreptar de viata, ca un set de reguli care sa ne re-invete drumul spre creatie si ce inseamna disciplina in munca pe care ne-am ales-o, ce inseamna onestitatea deplina, prezenta in fiecare gest al nostru, ce inseamna prietenia si iubirea, in forma lor autentica, adevarata. Parfumul usor desuet pe care-l emana nu numai ca face farmecul lui, dar il si legitimeaza o data mai mult, spunandu-ne parca: „Eu vin dintr-un loc unde vechile valori se mai pastreaza inca.
Pentru sanatatea voastra, trupeasca si sufleteasca, ar fi bine ca, macar din cand in cand, sa va mai intoarceti la ele!” – Irina Mavrodin