Am experimentat varii moduri de a ma folosi de iluzii, evitand ca iluziile sa se foloseasca de mine. A face teatru inseamna a trai o vraja, a crea arhipelaguri de insule magice, tragice sau grotesti, oglinzi ale lumii, asa cum o cunoastem, sau ale unor lumi diferite de real, ca un delir fantastic.
Dar dupa fiecare vraja, dupa fiecare labirint in care nimic nu parea sa fie cert, am rupt bagheta magica. Seara de seara, dupa ultima scena, m-am intors la Istorie.
Am lasat spectacolul sa creasca precum un copac sacru si apoi eu insumi l-am doborat. Uneori, seminte nestiute cadeau din ramuris si se afundau in profunzimile unui spectator unde germinau, lasandu-l mut si nemiscat.
– Eugenio Barba
