Castelul din orasul meu

Ce roman splendid a scris Ioana Baldea! Singuratatea geniala a lui Johannes Schell, emigrat din Romania comunista pentru a deveni un superstar academic mondial si un scriitor iubit pe toate continentele, contrage in ea o enorma forta umana.
Insa admirabila arta a Ioanei Baldea a stiut sa nu fie interesata atat de geniul lui Schell (desi atat de convingator expus), ci de nevoia lui disperata de a iesi din singuratate – de incercarea lui, intinsa pe o viata intreaga & mereu esuata, de a aduce langa el o alta fiinta umana. Unica fiinta care, pentru el, da realitate lumii.
Singuratatea lui & singuratatea fiintei abandonate in Romania comunista sunt cei doi poli electrici ai romanului. Iar intre acesti doi poli, frazele minunate, delectabile ca niste artefacte & totusi mereu atat de functionale ale Ioanei Baldea descarca o tensiune electromagnetica in care incape totul: macroistoria secolelor 19 si 20, ba chiar si primele doua decenii din 21, cu literatura & muzica lor, microistoria comunitatii sasesti din Transilvania, microistoria cutremurului bucurestean din ’77, caini imaginari si pasari elefant, frati Grimm si neveste Grimm, basme germane si fabule chinezesti.
Si, peste toate, atat de multa frumusete. O bucurie de carte.
– Radu Vancu Invaluita in manusa de catifea a basmului, Istoria – o deloc hegeliana insiruire de accidente, inselatorii, meschinarii si cupiditati fara finalitate – arunca incoace si-ncolo cateva generatii de femei, a caror indarjire si delicatete ferma reusesc sa le asigure o coeziune imposibila. Aceeasi delicatete de sabie japoneza se gaseste si in invelisul stilistic al romanului: in pendularea lui narativa intre Lumea Veche si Lumea Noua, reuseste sa ascunda duritatea Realpolitikului si cea a relatiei dintre barbati si femei sub ceata magica a cadentei basmelor.
Ioana Baldea Constantinescu a scris un roman complex, poliedric, matur si de o sensibilitate asumata, cu totul atipic peisajului literar romanesc. – Bogdan-Alexandru Stanescu In cartierul evreiesc al Bucurestiului, pe langa un imobil galben, scorojit in eleganta lui interbelica, se plimba in fiecare zi un domn varstnic si cocker spanielul lui auriu.
De peste drum, din spatele unei ferestre, drumurile lor sunt urmarite de micul Sebastian si de parintii lui. In jurul casei galbene, Castelul, cum e numita in cartier, anotimpurile, hortensiile, chipurile si lumea se schimba, iar promenada lui Hanno si Spatzi ramane singura ancora de firesc intr-un timp care nu mai este la fel.
Una dintre legendele care explica prezenta sasilor in Transilvania este Flautistul din Hamelin, culeasa si transformata in basm de Fratii Grimm . In Strasbourg-ul anului 1518, in mod inexplicabil, mai multi oameni danseaza pana mor de epuizare, intr-o fervoare fatala, cunoscuta drept „epidemia dansului”.
Castelul galben din cartierul evreiesc le aduna pe toate si le leaga istoriile precum notele pe liniile unui portativ. Iar Hanno, Martha, Clara, Liese, Hanne, Sebastian si chiar si Spatzi se pun fiecare la locul lor, intr-un „Bruder Jakob” care curge ne incetat.
Chiar si cand cartea s-a terminat de mult.