Am simtit ca personajele din Casting pentru ursitoare se scriu singure in mintea mea. O mare bucurie.
Intii am simtit-o pe Haia. Intr-o zi de marti, bineinteles.
In alta, pe Mira. Pe Lenca, in restul timpului.
Asta cind nu m-am gindit la Marie Curie, la Greta Garbo sau la Maria Kazimiera. Am scris din dor de oameni iubiti sau de locuri dragi.
Si cu un mare apetit pentru viata, cu toate spaimele si cu visurile ei. Povestea se adreseaza celor care cred, cu un gind nastrusnic, ca toate vazutele si, mai ales, nevazutele se leaga, ca ar exista, asadar, spectaculoase simetrii si sincronicitati, dar si celor care, dimpotriva, cred in jocul intimplarii si al coincidentei nesemnificative.
In carte si dincolo de ea, peste limitele puterii noastre de intelegere. – Ohara Donovetsky
