Ce facem cu Romania?

Am citit cu câtiva ani în urmă cartea „Ce facem cu România?” și nu pot să nu spun că m-a lăsat cu un gust amestecat, dar totodată cu gânduri care se tot întorc. E una dintre acele lecturi care te pune pe gânduri, mai ales în contextul în care fiecare dintre noi ne-am obișnuit să evităm subiectul patriotismului, ca și cum ar fi ceva intim, eventual de discutat doar în cercuri restrânse, dacă aveam ocazia. Asta pare să fie mesajul clar al autorului, Alexandru Petria, și al celorlalți semnatari: dacă vrem cu adevărat să înțelegem ceea ce se întâmplă sau ceea ce trebuie să facem pentru țara noastră, trebuie să ne gândim mai serios la patriotism, să nu-l mai tăcem, să nu-l mai Închidem într-un colțișor al sufletului.

Ce mi s-a părut interesant este felul în care autorii își exprimă dezamăgirea față de politicienii după 1989, despre care spun că, dacă ar fi fost cu adevărat patrioți, nu am fi ajuns aici, în situații atât de complicate. Asta cu patriotismul vorbit, zgomotos și promovat cu vorbe mari, dar fără fapte concrete, pare să fie marea problemă a noastră. Ei vorbesc despre oamenii care, din motive diverse, au uitat de valorile naționale și s-au consacrat intereselor personale, contribuind la dezbinare și la lipsă de încredere în instituțiile statului. Par aproape dezarmați, dar în același timp pasionați de a face lumină asupra ceea ce trebuie schimbat.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este sinceritatea și abordarea deschisă, aproape ca o discuție între prieteni despre teme care afectează întreaga țară. Nu există clișee sau vorbe goale aici, ci un set de opinii și recomandări care pe fiecare ne pot face să ne punem întrebarea: ce fac și eu pentru România? Personal, m-a făcut să reflectez mai profund asupra faptului că patriotismul nu înseamnă doar poze cu drapelul sau discursuri patriotice în unele ocazii speciale, ci implicare, responsabilitate și dorința sinceră de a vedea o țară mai bună. E o chemare la rostogolirea acestui patriotism, la a-l face parte integrantă din fiecare gest și decizie de zi cu zi.

Și, în final, trebuie să recunosc că lectura m-a maroșat, nu doar pentru că a fost scrisă de semnatari cu diverse background-uri, ci și pentru că îți lasă un gust de necesitate și urgență de a nu mai aștepta ca alții să facă primul pas. Pentru mine, această carte rămâne o invitație deschisă, un reminder că fiecare dintre noi are o responsabilitate în această poveste națională, iar dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem chiar de la noi.