Ceata

Ceata lui Ragnar Jonasson e exact genul de roman care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Povestea începe într-un decor izolat de pe insula Islanda, într-o fermă acoperită de zăpadă, unde o furtună de nea face ravagii și lasă totul în suspans. E un mix perfect între sentimentul de singurătate și tensiunea unui thriller, iar faptul că acțiunea se petrece în timpul Crăciunului îi oferă un aer aparte, ca și cum magia și pericolul s-ar întâlni într-o perioadă în care toată lumea vrea să fie acasă, în siguranță. Personajele principale, Einar și Erla, par niște oameni obișnuiți, dar îi simți cum își ascund secrete, iar pericolul se apropie pe nesimțite. Când o bătaie la ușă le întrerupe liniștea, totul se schimbă. Un străin e acolo, doborât de frig și oboseală, pretinzând că s-a rătăcit, dar ceva în felul în care se comportă începe să le pună pe gânduri. Ai senzația că ceva nu e în regulă, iar tensiunea crește pe măsură ce personajele își dau seama că natura nu e singurul lor dușman. Tensiunea ajunge chiar mai intensă când aflăm că, în Reykjavik, detectiva Hulda Hermansdottir are propriile ei probleme și, se pare, că coșmarurile nu se încheie odată cu evenimentele de la fermă. Ce-mi place la Jonasson e modul în care știe să construiască suspans, pas cu pas. E unul dintre acei autori care te fac să devii partener la poveste, simțind cum nervii ți se încordează odată cu personajele. Pe parcurs, vei avea parte de momente neașteptate și întorsături de situație, iar finalul te va prinde nepregătit, dar te va și face să te gândești la tot ce s-a întâmplat. Cadrul izolat, zăpada și frigul contribuie enorm la atmosfera claustrofobică, iar acest lucru e unde Jonasson strălucește, aducând un vibe asemănător cu cele mai bune thrillere ale lui Stephen King, în special cu „Shining”, dar și cu stilul clar și elegant al lui Agatha Christie. La final, ce mi-a rămas în minte e feeling-ul acela de anxietate, de nesiguranță și de pericol iminent, toate învelite într-o poveste care pare simplă, dar e plină de detalii și de o logica de fier. E cartea aia pe care nu o poți lăsa din mână, pentru că vrei neapărat să vezi ce se întâmplă până la capăt. Ragnar Jonasson ne demonstrează încă o dată că e un maestru în arta suspansului și că Islanda, chiar și cu vremea ei capricioasă, devine un personaj în sine, cu toate secretele și întunericul ei.