Cele mai frumoase poezii de dragoste

Scoica in care se aude marea. Am citit poeziile din aceasta carte pana la fibra lor care suna imperceptibil aidoma valurilor marii dintr-o scoica.
In mine a sunat imperceptibil, citind fiecare poem de zece, douazeci sau treizeci de ori. Daca Adrian Paunescu, cel mai mare poet al poeziei de dragoste, a compus aceasta poezie, apoi eu am descompus-o, asa cum spuneam, pana in cea mai intima fibra a existentei sale.
Poate va intrebati cat exista o poezie, sau poezia, in general. Poezia lui Adrian Paunescu exista, de sine statator, si daca nu e citita.
Ea se distileaza in sine si pe dinlauntrul sau concepe si naste o perla nevazuta, ca tot vorbeam de scoica in care se aude marea. Citind aceste randuri, puteti spune, pe buna dreptate, ca bat campii.
Dar eu va asigur ca sunt campii poeziei lui Adrian Paunescu, pe care am citit-o pana la a-i intelege ADN-ul. E un exercitiu pe care vi-I doresc, ca si cand ti-ai intoarce pielea pe dos, la prima citire, la a doua citire si, dupa alte cateva citiri, ai aseza-o la loc.
Pana la acest exercitiu, care poate parea filosofic – pentru mine a fost magie si nimic altceva va doresc o lectura placuta, pentru ca, si la prima citire, poezia lui Adrian Paunescu suna si vibreaza minunat in inima celui care face acest lucru. -Marius Tuca