Cenusa din ornic

De ce ai fugit de pedeapsa? Te facusesi de cremene.
Daca nu toata, partea de suflet ce trebuia intoarsa cu fata spre inceputuri. Ce greseala enorma, sa ma asiguri ca ai platit, fara sa platesti!
Sa refuzi sa-ti achiti datoria, acum, sub ochii mei avizi, nerabdatori, dispusi sa accepte si o rascumparare tarzie, oricat de tarzie! A ne retrai trecutul, impreuna, insemna, cum vezi, a ne infiora de groaza pentru ce faptuisem unul impotriva altuia, si fiecare impotriva lui insusi, a recunoaste deschis ca mintile ni se ratacisera, ca am fost pacatosi, rai, nesimtitori, flusturatici, frivoli, si ca necazurile ce se abatusera asupra noastra le meritam din plin, cum meritam orice lovitura a soartei, mania ei turbata.
Retrairea nu insemna sa ne mandrim, cum faceai tu, cu asceze inventate. Nu insemna sa ne drapam in faldurile unor false virtuti manastiresti.
Dimpotriva, cerea sa smulgem de pe noi tot ce acoperea, si ascundea privirilor celuilalt, plagile, hidosenia vietii gresite, terfelite aiurea, prin locuri sordide, opuse firilor noastre, idealurilor noastre, dreptului nostru la fericire adevarata. Fiecare noua „dezvaluire” imi confirma ca ai tras chiulul destinului si, implicit, ca m-ai trisat.
Tacit si expres, mi-ai cultivat incredintarea ca fata de soarta, si fata de mine, esti chit. Aceasta a fost crima ta.
Ai sperat ca ma poti insela. Ai avut superficialitatea sa-ti inchipui ca vei stapani sufletul meu cu mainile netrecute printr-un foc purificator.