Cercul salbatic

Viata cotidiana este transferata in interioritate, iar tensiunile generatoare de suspans sunt directionate catre aceeasi nevoie urgenta de a deveni. Eroii Aurei Christi sunt fapturi aflate intre lumi, intre varste, intre maluri.
– Irina Ciobotaru Intentia vadita a autoarei este aceea de a explora personajele pana in adancul firii lor, astfel incat nu actiunea sa stea in prim-plan, ci caracterele. – Bogdan Mihai Dascalu Corpul romanesc contine originalitate si – cel mai mare castig – un timbru numai al sau.
E inclasificabil, in termenii triadei manolesciene doric-ionic-corintic. Dar, spre deosebire de alte scrieri tinere, ii face sa zvacneasca pe toti trei.
– Nicoleta Salcudeanu Un destin literar cert. Un destin pe care Aura Christi si-l asuma.
Mai mult, ea si-l construieste cu orice sacrificiu. – Nicolae Balota Aici totul e grav.
Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial si nici tendintele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esentiala, organica, refractara modelor, nazuind spre reinterpretarea semnelor si universaliilor; intrebarile pe care si le pune ea au fost si ale inaintasilor, iar raspunsurile transcend achizitiile, relevand evolutia constiintei in mers, relevand evolutia unei creatoare de mana intai, cu totul personala.
Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) si altele confirma consecventa cu sine a unei constiinte exemplare. – Constantin Ciopraga Poate aici este imensul merit al Cercului …
M-a supus unui exercitiu deloc facil de a formula motive pentru care merita sa traiesti. si nu in fata unui om care uraste viata, nauc, sau e dezgustat de ceea ce i se pare a fi viata.
Ci in fata acestei fete-femei, Diana, care cauta profund sensul, care iubeste florile, apa, arta. Atat de plina de viata e creatura aceasta a ta, incat preaplinul acesta o consuma si o arunca in moarte.
Diana arata ca nu e simplu sa traiesti la altitudinea aceea uriasa a foamei de viata, a puterii uriase de a trai. Setea ei de viata si frumusete si liniste o expune, o face fragila…
Naufragiul ei e produs de apele grele si urate ale unei lumi neatente, nepasatoare pana la agresiune fizica… O lume de fiare, in care nimeni nu ofera protectie puilor.
O lume hulpava, in care fluturii si puii de caprioare sunt rapusi, inghititi, ca si cand… Poate pentru asta s-au nascut…
Poate Dumnezeu ii cheama la el… Sau poate nu!
Poate o imensa responsabilitate ar trebui luata pe umerii mei si nu numai ai mei! Poate ca oamenii frumosi, ca Diana, au o forta nebanuita in fragilitatea lor.
Poate ca nimic nu se poate face pentru adolescentii care aleg moartea… Poate nimic nu se poate face impotriva mortii…
– Irina Ciobotaru