Cheia labirintului casniciei: supletea iubiri

Cheia labirintului casniciei: supletea iubiri Ferice de cel – sarac cu duhul – care are mereu ceva de invatat, socotindu-se mereu ca nu stie. Dar ce sa faci cu omul care isi cumpara in fiecare zi parerile sale o data cu revistele, ziarele si cartile?
Cum se poate face ca un astfel de om sa devina martor, sa aduca o marturie, sa faca astfel incat, in apropierea lui fiind, sa se simta o prezenta? Omul este asemena lui Dumnezeu, functia lui creatoare e incontestabila; dar omul nu este creator din nimic, el are un material la dispozitie.
Actul sau creator este interventia ordonatoare, risipirea haosului si fixarea de semnificatii. Mutatis mutandia, cuceririle realizate de activitatea omeneasca nu devin fecunde, nu devin tezaur real decat prin necontenita functiune a discernamantului care sa separe aurul de tinichea.
Paul Valery spunea: Prostia de a lua un paradox drept o descoperire, o metafora drept o dovada, un torent de vorbe ca o sursa de adevaruri de baza si pe noi insine ca oracole – este innascuta in noi. Nu sunt niciodata prost, pentru ca ori de cate ori prostul din mine scoate capul il ucid.
In fond lucrul ramane asa: nu este prost cu adevarat decat acela care nu are nicio indoiala ca poate fi vreodata. Acesta e serios instalat in prostia lui; uneori iremediabil.
– Alexandru Mironescu