Chira Chiralina

Panait Istrati este unul din putinii scriitori romantici din ziua de astazi. Dar este un romantic pur, care poseda toate calitatile si toate defectele unui romantic.
De la aceea atat de stiuta si fatala preeminenta a sensibilitatii si a imaginatiei asupra inteligentei si pana la cochetaria cu revolutia sociala, in speta socialista (si vom vedea ce fel de socialism); de la lirismul autobiografic, aliat totusi unei mari inabilitati analitice si psihologice, si pana la evocarea trecutului, cadrul pentru trairile efervescente, febrile, ale catorva tipuri sau mai degraba siluete, umbre, gesturi; de la „dragoste pentru natura“, des enuntata, si pana la ura anti-marxista a masinilor si a omului-masina, si de la dragostea pentru noblete si aristocratie sufleteasca pana la sentimentalismul unui idealism social, utopic. – Eugen Ionescu In Chira Chiralina , scriitorul infatiseaza, pe de o parte, lumea amestecata si straina din porturile dunarene, de odinioara, mai amestecata si mai straina decat cea de azi; iar pe de alta, Asia neamurilor, Orientul cu splendorile naturii si turpitudinile omenesti.
Vitiile si mizeriile morale ale bietului pumn de tarana, Istrati le infatiseaza c-o iertatoare cumpanire, cu acelasi sentiment pe care trebuie sa-l aiba omul in fata diformitatilor fizice. Si unele, si altele, la urma urmei, sunt tot fiziologice.
– Mihail Sadoveanu