Toata iarna, cioplitorul de masti a ars, in spuza lui, masca dupa masca. Sa se incalzeasca, sa faca un pic de caldura in mansarda lui.
Un an de zile, un an incheiat, lucrase la mastile lui cele mai dragi, mai surazatoare, la mastile cele mai frumoase. Un an de zile alergase dupa lemnul cel mai bun, ascultase trunchiuri tinere, ciocanise in scandurici si surcele.
Mangaiase lemnul de pret, statuse nopti in sir langa el, in vipie ori pana-i intrase gerul in oase. Un an de zile incercase pe ele lacurile cele mai subtiri, vopsele secrete, culorile cele mai luminoase.
Un an traise, zi de zi, cu mastile lui, cu fiecare masca pe rand, ca o sofie, se culcase impreuna cu ea, o sarutase in somn. Iarna trecuta – si a fost o iarna grea, cioplitorul de masti s-a incalzit la focul sotiilor sale.
Si, cand a dat primavara, parul sau albise. Pesemne, [pentru ca] iarna venea.
