Este timpul sa ma-ndrept spre liceu. N-as vrea sa-mi stric tocmai acum, la intalnirea noastra dupa douazeci de ani, reputatia de punctual, bine stabilita printre colegii mei de-a lungul anilor de scoala.
Caci, desi in fiecare zi veneam la scoala pe jos de-acasa, din Sfintii Voievozi – pentru ca pe atunci nu era linie directa de tramvai sau autobuz pe strada Popa Tatu – totusi n-am intarziat o singura data. Eram intaiul sau al doilea, „Macar la atata lucru sa fiu fruntea!” ma parigoriseam eu.
