Pe Marius l-am cunoscut la Putna in vara lui 1993, in calitatea lui, neverosimila si incoercibila de la acea vreme, de ghid al muzeului Manastirii Putna. Era abia intors din Razboiul din Transnistria si inainte de poezia spre care deja plecase.
Sunt constient ca asemenea cronologii sunt complicate. Nici acum nu stiu cand Marius se indreapta dinspre razboi spre poezie si cand face un drum invers, dar stiu ca avea de pe atunci in fire sa spuna: „nu voi acoperi acele gropi in care calca roata lumii, chiar le voi adinci” si ca tintea sa izbeasca pruncii fiicei Babilonului de piatra, pentru ca apoi, fara teama, ca om care dezamagise deja moartea ca soldat, sa rosteasca iubitei sale „hai sa nastem din piatra copiii!” Sunt peste treizeci de ani de atunci.
„Sub petele timpului, sentimentele dispar”, spunea Johnny Cash . Ceva mai de pret a ramas.
Tezaurul fervorii de atunci il regasesc in tot ceea ce, in poezia lui Marius, sta sub umbra lui Dumnezeu. -Georgian-Tiberiu Mustata
