Coerenta labirintica

De la primii sai pasi in ale scrisului, Vasile Gribincea a beneficiat de clauza tanarului poet cel mai favorizat – castiga olimpiade la romana; este invitat sa vorbeasca la lansari de carte; sustine rubrici la Contrafort si Revista Literara; publica versuri la Vatra, Familia, Orizont s.a.; nu in ultimul rand, editorul ii cere manuscrisul volumului de debut. In tot acest timp, isi lucreaza Cartea, cu pricepere de arhitect(-text) si maiestrie de sef de orchestra, cu o economie de mijloace invers proportionala viziunii de ansamblu, grandioasa – „impreuna/ am vazut/ ce n-a vazut/ fiecare” -; totul, sub ochiul veghetor („eu sunt un fel de a privi/ in tine, prin tine, spre orice”) al unui operator de limbaj omniscient („iti vorbesc in masura in care imi vorbesti -/ vorbesti prin mine, iti vorbesc// (…) te pot/ face sa spui/ ce nu stiai ca ai/ de spus”).
Nu gasesc o formula mai cuprinzatoare pentru a-i defini scrisul decat acest vers al lui Odysseas Elytis: „Iar ca sentiment un cristal”. Altfel spus, Vasile Gribincea isi redacteaza (de fapt, „ridica insumarea”!) – ca odinioara Wittgenstein, celebrul sau Tractatus logico-philosophicus – propriul Tratat lirico-poetic, in baza cifrei 7, aparent ermetic („la iesirea noastra/ cheia a tras in ea lacatul”), dar odata deschis, cat se poate de primitor („fiecare e mai/ mult in/ celalalt// mai mult celalalt”).
O carte la cheie, tocmai buna de locuit: „Intrati, si aici sunt Zei” – sau, de la Vasile Gribincea citire: „Nu-mi spune ca nu vrei sa plec. Fa-ma sa raman sau vino cu mine”.
– Em. Galaicu-Paun