Moderncarnavaltango reia specia comediei cu cantece asa cum o stim de la Vasile Alecsandri , intr-o parodie enorma a stilului declamativ cu efecte comice remarcabile. […] Libret de opera si satira contemporana, Moderncarnavaltango este prin insusirile muzicale si vizuale unul din acele putine texte care „abia asteapta” sa fie puse in scena.
Ar rezulta fara indoiala un mare spectacol funambulesc, fantezist, incheiat cu parodia atroce a masacrului final din Hamlet . – Mircea Ghitulescu Ferocitatea „comediilor” lui Virgil Tanase isi are sursa in exhibarea caracterului spectacular al acestei pseudometamorfoze a lumii, prin demontarea mecanismelor care permit punerea in miscare a recuzitei sale utopice: caricatura grotesca a utopiei „occidentalo-europene”, noua lume se hraneste din propria-i teatralitate ridicand artificiul si jocul (auto)iluzionist la rangul de realitate „naturala”.
– Alina Crihana Noutatea pieselor lui Virgil Tanase vine tocmai din acea interferenta dintre modern si clasic, redata cu arta, fara a perturba structurile textului dramatic, care navigheaza intre psihologie si absurd. Din literatura absurdului, Virgil Tanase asimileaza formula protestatara care anunta prabusirea lumii spre irational si depersonalizarea fiintei umane, expresie a crizei existentiale a modernitatii.
– Iulia Barna Chiar scris cu „o” mare, ca adica el ar fi „omenirea”, cand „scormone lumina” omul ramane iremediabil „cel ce gandeste singur”. De cum suntem doi, se isca politicul.
Intrucat in lumea asta nimeni nu-i aidoma c-un altul si intrucat chiar daca am avea patru picioare n-am putea merge pe doua carari, unul din cei doi – sau din mai multi, e tot aia ! – e ispitit sa-si convinga semenii, cu vorba sau cu bata, ca el stie care-i drumul bun, prohdeorisit din ceruri sau regularisit „stiintific”.
Ceilalti trebuie sa-l creada si sa i se supuna. De-aici necazul.
Tinta prezentei noastre in lume fiind nestiuta, cum va ramane pana la ultimul soroc dincolo de care n-o sa mai fie nimeni care sa ne spuna cine a avut dreptate, calauzul ajunge sa se ia drept ceea ce nu e, ingemanat intr-o aceeasi mascarada cu cei care-l urmeaza din prostie, din lasitate, din interes si ambitie sau chiar fara motiv – „numai dracu stie !”, spune Gogol -, uneori luandu-i-o chiar inainte, mai catolici decat papa si mai moderni decat modernitatea. De unde aceste „comedii politice” care nu vor sa-ndrepte lumea, ci sa o inzestreze cu lumina rampei.
– Virgil Tanase