Categorii: Uncategorized

Communication Skills. Profilurile comunicationale

Oamenii sunt diferiti. Si ne referim aici nu la diferente de varsta, inaltime sau culoare a ochilor, ci la diferente de comportament.
Exista un spectacol al varietatii reactiilor celor din jurul nostru la ceea ce se intampla in fiecare zi, iar aceste nuante nu ne pot fi indiferente, pentru ca ne desfasuram cu totii activitatea in mijlocul oamenilor si avem nevoie sa construim relatii durabile cu cei din familie, cu prieteni, cu colegi, cu clienti. Vrem sa convietuim bine, altfel spus.
Vrem sa-i intelegem pe cei din jur.Pentru toate acestea iti va fi de folos audiobookul de fata. Il putem considera ca pe o pereche de ochelari prin care-i vedem mai bine si-i intelegem mai bine pe cei din jur, fiindu-ne astfel mai usor sa alegem comportamentul potrivit.Audiobookul este si pentru tine insuti un instrument util prin care sa te cunosti mai in amanunt si sa decizi apoi ce-ai vrea sa schimbi.
– Octavian Pantis Editie integrala in lectura autorului Format: 1 CD audio mp3 Durata CD: 1 ora si 7 minute

Share

Ce a fost Pompeii?

Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Bunico, povesteste-mi despre tine

Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Legende si povestiri istorice

Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Pachet 4 carti: Paffi

Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Pachet 5 carti: Charles Dickens

Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>

3 zile în urmă

Disney. A venit Craciunul! Aventuri cu autocolante 2 ani

Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>

3 zile în urmă