Comorile regale. Intoarcerea celor invinsi

– Doamne, Iisuse Hristoase, ai grija de mine si pazeste-ma, te rog! Printre suspinele neincetate se aud pasii apasati ce acopera pamantul cu nepasarea lor.
Nepasarea lor, a politistilor, pare sa se reflecte in rezultatul cautarilor lor. -Un prizonier de la Londra tocmai a evadat, domnule comisar!
glasul suierat abia se aude in receptorul telefonului, care este tinut strans de mana ranita a subofiterului. Statura inalta si impunatoare se ascunde parca in cabina telefonica asemenea unui copil care doar ce a facut o prostie si spera sa nu fie pedepsit de parinti.
– Va rog, domnule comisar… De ce sa-mi pierd slujba?…
Dar… Nu se poate…
Nu este nevoie sa veniti… Maine o sa…
Convorbirea telefonica este intrerupta inainte ca subalternul sa-si explice lipsa de tact la locul de munca. Nervos, barbatul asaza receptorul fara sa-si priveasca colegii, ale caror priviri par mai mirate decat ar fi vazut un elefant zburator.
– O sa-ti pierzi slujba? indrazneste unul dintre ei sa intrebe.
E numai vina mea! Daca nu te-as fi chemat, criminala aceea nu ar fi fugit!
Ma intreb cum a reusit… [Fragment]