Categorii: Uncategorized

Condamnarea la viata

Ma bucuram de moment fara sa intuiesc ca lasasem in urma Simpang Renggam pentru a plonja intr-o alta inchisoare, cu mult mai mare si mai abjecta, unde cu totii primim, inca din prima clipa a venirii noastre pe lume, un certificat in alb de condamnati la moarte. Sentinta este pusa in aplicare mai devreme sau mai tarziu, dupa cum hotaraste judecatorul suprem.
Ceea ce ne ramane de facut noua, muritorilor, este o cruda si angoasanta asteptare. Nu m-am departat decat vreo zece metri de poarta inchisorii.
Efluviile libertatii deja se risipisera si au inceput grijile. M-am asezat pe o bordura, privind fatada cladirii de unde tocmai iesisem cu o privire tampa.
”Nu te uita inapoi!”, am auzit in minte vocea calda si totusi dojenitoare a mandarinului. Parca ar fi fost intelesi, el si cu mama, peste timp si peste o jumatate din globul pamantesc.
Dintr-o data m-am luminat la fata si am stiut ce trebuie sa fac cu surogatul de libertate ce-mi fusese alocata. Incotro sa ma indrept pentru satisfacerea tuturor doleantelor.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

6 zile în urmă