Confesiunile Unui Diplomat

Din Cuprins: ◊ Cum am devenit diplomat? ◊ Legaturi amuzante cu colegi straini ◊ Amintiri – unele cu haz, altele cu necaz ◊ Observatii despre participarea evreilor la instaurarea regimului comunist in Romania ◊ De ce n-am vrut sa fiu ambasador in Ungaria?
◊ Beius – o incursiune in orasul de odinioara ◊ Franta i-a salvat pe Yasser Arafat si OEP de la pierzanie ◊ Identitatea evreului originar din Romania „Amintirile” pe care le-am publicat in revista „Minimum” au evocat un numar considerabil de episoade si experiente acumulate in decursul a peste treizeci de ani de diplomatie efectiva – practicata in misiuni indeplinite in Europa, America Latina si acasa (in Israel) – din partea Ministerului de Externe. Hotararea de a impartasi cititorilor fondul de amintiri s-a produs spontan si pot spune ca acestea reflecta, prin varietatea lor tematica, aspecte interesante ale functiei diplomatice in actiune.
M-am gandit ca ar fi cazul sa completez buchetul de amintiri cu o confesiune avand ca obiect descrierea modului in care am devenit diplomat. La urma urmei, eu nu apartin unei familii din elita sociala sau politica a tarii, si, totusi, am reusit, cand inca nu iesisem din categoria de „nou venit in tara”, sa ajung sa fiu admis – dupa cum se spune – in „prima generatie de diploati israelieni dupa doua mii de ani”.
Din acest motiv – dar si din acela al insinuarii ca admiterea in corpul nostru diplomatic ar depinde de o „protectie” ilicita de care se bucura candidatul – istoria investirii mele ca diplomat merita sa fie retinuta. Eliezer Palmor