Scrise la mijlocul anilor 1990, poeziile lui Mihai-D. Grigore se reunesc intr-o carte actuala, a trezirii cu toate simturile la panda, un copil care creste repede, asteptandu-si, infiorat, prea-omeneasca si dureroasa coroana de spini a intelegerii.
E copilul cu plug, pornit, curat, in lume, sa-si aleaga loc de arat si semanat. Care se ia la tranta, cu candoare si putere de manz nestrunit, cu amalgamul care-i bate la usa sufletului si mintii – cu Dumnezeul care nu-si tine cuvantul noua dat, cu parfumul de femeie, cu gandurile-mprastiate in lumi vremelnice, cu moartea si invierea din fiecare.
E o carte a trezirii, cu toate simturile la panda, un copil care creste repede, asteptandu-si, infiorat, prea-omeneasca si dureroasa coroana de spini a intelegerii. Metamorfoza In vesnicele plaiuri ale vanatorii/ am sosit cu ultimul tren,/ lovit de o sageata/ chiar in constiinta.// Peste tot numai arbori.
Unde or fi oamenii?!/ Probabil la vanatoare, daca nu, la biserica./ Am pornit pe cararea de luceferi/ spre castelul de clestar… In prima odaie/ mi s a pus pe frunte/ o coroana de frunze,// in odaia a doua/ am fost imbracat/ cu o pelerina de scoarta,/ iar in a treia odaie/ am fost incaltat/ cu niste radacini pe masura.// Apoi am fost plantat langa rau.// …numai mainile le aveam libere/ ca sa pot bea apa. Apa, dar apa cea vie.
