Romanul este o lunga meditatie asupra timpului, din perspectiva emotionala si psihologica a unui barbat coplesit de disparitia fiicei sale de numai trei ani si a carui existenta se schimba dramatic dupa aceasta tragedie. Construit pe mai multe planuri temporale, in care trecutul – loc de refugiu din prezentul prea dureros – revine obsesiv ca introspectie cathartica sau, dimpotriva, culpabilizanta, romanul se tese in jurul a trei familii din generatii diferite si al citorva teme ce se constituie in repere ale existentei colective si individuale: raportul adulti-copii, relatia dintre parinti si timp, nevoia de regasire a virstei copilariei si a inocentei pierdute.
Dincolo de dramele personajelor staruie o incredere neclintita in capacitatea omului de a manipula mental contururile timpului, pentru a-i gasi virtutile tamaduitoare.
