Credinciosul meu dusman

„Destinul artistic aI Elenei Dumitrescu-Nentwig este ideal ilustrat de sintagma baudelairiana „Les parfums, les couleurs et les sons se repondent”. Aceste Corespondente se construiesc intre muzica si literatura, intre scena de opera si proza de actiune, intre jocul sopranei de coloratura si miresmele unor locuri, intre armoniile teatrului liric si cromatica sufleteasca a personajelor.
Concitadina a Haricleei Darcle si a lui Panait Istrati, autoarea ii onoreaza de minune pe amandoi. Afirmata pe cele mai prestigioase scene ale Europei, mai cu seama in lumea germana, autoarea demonstreaza, la peste 70 de ani, ca un adevarat artist nu poate trai fara expresie.
lar cand izvoarele Euterpei au mai saracit potrivit legilor firii, vin alte muze, cele ale nuvelei si romanului, sa-i ia locul. Povestitoare innascuta, Elena Dumitrescu-Nentwig uimeste cu istoriile sale, cu incizia adanca prin intimitatea mentalitatii est-europene si a celei occidentale, prin harul de a desena personaje cu reflexe atavice unele, cu snobisme uptodate altele, toate vii si surprinzatoare.
Romanul de fata, proiectat prin titlu intr-o intriga promitatoare, in oximoronul fidelitatii inimicitiei, poarta un personaj feminin de la Galati pana sub reflectoarele scenelor berlineze. Este cartea unor mari socuri si a unor puternice ricoseuri.
Devenirea femeii ce anima epicul se realizeaza intre brutalitate, filaj, persecutie, tranzactie intre euri, tradare, tiranie, filaj, evadare, frivolitate si angajament artistic. E o reincarnare a nimfei Europa, rapita, abuzatalansata in aventura si in muzica, intr-o traversare de la est la vest, printre fidelitati si dusmanii ireductibile, cu momente de iluminare, de sublim si de duel necrutator, de complicitati si de bulversari ale vremurilor incercand mereu sa-l tarasca pe om sub ele, dar de sub care unii oameni izbutesc sa iasa si sa se inalte.
O asemenea epopee presupune dinamism al actiunii, schimba de decor si imprevizibil aproape la tot pasul. Romanul se desfasoara crescendo, cu un maxim in final, ca o arie de opera magistrala compusa si regizata.” (Sergiu Radu Ruba)