Crima in Centrul Vechi

De cum începi să citești „Crima în Centrul Vechi”, e ca și cum ai păși într-un decor plin de viață, strălucire și un farmec aparte. Lucia Verona reușește să creeze o personajă principală care nu doar că te captivează, ci te face să te simți ca și cum ai avea alături o prietenă de nădejde. Stella Marian-Harrington, soprana cu voce de aur și personalitate spectaculoasă, devine centrul acțiunii, iar modul în care autoarea o portretizează e plin de umor și subtilitate. E imposibil să nu te îndrăgostești de ea, mai ales că Verona o face atât de vie, cu toate micile ei prețiozități, cu setea de aventură și stilul de viață plin de glamour.

Ce mi-a plăcut foarte mult e modul în care autoarea amestecă elemente de parodie cu o poveste polițistă care te ține cu sufletul la gură. Paradoxal, romanul pare să fie o satiră la adresa propriului gen, jucându-se cu clișeele și convențiile cărora mulți le cad pradă în romanele polițiste. În același timp, însă, nu îți face deloc servicii – totul e construit cu atenție, cu un ochi critic pentru detalii mici și importante și cu un talent clar pentru dialoguri pline de vervă și naturalețe. Autoarea jonglează subtil între umor și tensiune, iar finalul e ca o piesă de puzzle care se așază perfect, fără să lase loc de întrebări.

Mi-a plăcut enorm felul în care Verona folosește referințele culturale, mai ales din domeniul muzical, și modul în care integrează personaje reale în povestea sa. Se simte că știe foarte bine despre ce vorbește și că se joacă cu aceste referințe în stil post-modern, adăugând o doză de sofisticare și inteligență. Totodată, personajele sunt conturate realistic, având tipologii recognoscibile, lucru care face ca tot dinamismul acțiunii să fie și mai credibil. Autoarea, fiind și dramaturg, stăpânește foarte bine arta de a conduce narațiunea și de a menține suspansul, fără ca nimic să-i scape din vedere.

Şi trebuie să menționez, ca o mică revelație, instinctul jucăuș al autoarei. Se vede că se distrează în timp ce scrie, iar această joacă se simte în fiecare pagină. E un roman care nu doar că te ține interesat, ci te face și să zâmbești, să te gândești la tot soiul de idei și să apreciezi farmecul literaturii polițiste autohtone, dar cu accente moderne și pline de personalitate. În final, „Crima în Centrul Vechi” e o carte care merită citită, nu doar pentru suspans și mister, ci și pentru bucuria de a fi purtat într-un univers atât de viu și plin de culoare.