Critica de directie Vol.2: Inelul. Marimi scalare

Tot mai mult, in ultimul deceniu, istoricii literari ratacesc in ideile altora. Departe de luminile consacratilor, Adrian Lesenciuc a accelerat publicistica si munca de critic si istoric literar in genere cu vocatia discretiei.
Asezate intr-un sistem lipsit de prejudecati, textele lui de cercetare conecteaza masura si curiozitatea pentru ideile noi. Trudnic si intovarasit cu exigenta, perfectionist si sagace, autorul brasovean stapaneste registre diverse.
Adrian Lesenciuc este exaltat in reinterpretarile cu greutate, un polemist stapanit, prudent in reabilitari, cu respect pentru valorile ce trebuie citite integral pentru a fi revizuite. Harnic si constant in publicistica literara si academica, Adrian Lesenciuc si-a propus sa analizeze literatura prin spatiul vectorial.
Ironic cu criticii incapabili sa observe ca opereaza la nivel intuitiv cu banale translatari vectoriale, Adrian Lesenciuc este incredintat ca criticii de intampinare analizeaza scalar si masoara analogic opere diferite, in vreme ce comparatistii se limiteaza la directii delimitate, reducand astfel vectorii la marimile lor scalare (pe care le si compara). Literatura ar fi, asadar, un camp vectorial, „multidirectional”, iar contestarea si incapacitatea criticii autohtone, crede Lesenciuc, vin din neputinta compararii marimii vectoriale.
In Critica de directie. I.
Analiza vectoriala (Iasi, Editura Junimea), autorul brasovean initiaza un proiect ambitios despre parcursul literaturii romane in raport cu „complexitatea tensorilor din campul cultural autohton, in acord cu analiza vectoriala sumara in primul volum”, iar in cel de-al doilea, sa urmeze analiza scalara a unui esantion temporal. Ce cuprinde, concret, analiza vectoriala?
Ea chestioneaza originea, directia si sensul. Despre primul concept-umbrela, originea, Lesenciuc porneste de la Brasov ca centru al tiparului romanesc.
Acribios, el trece cu naturalete prin registre istoriografice si sociologice. – Marius Mihet Unul dintre cei mai promitatori autori din generatia de mijloc, Adrian Lesenciuc este un scriitor nelinistit de criza grava in care se afla societatea romaneasca, sufocata de absenta unei viziuni clare si macinata de contra-selectia valorilor.
Poezia si proza sa sunt incarcate de o grava traire a crizei, in timp ce critica sa penduleaza intre afirmarea valorilor clasice si stimularea responsabila a noilor voci ale literaturii romane. – Razvan Voncu Adrian Lesenciuc a facut o observatie interesanta: el a spus ca in timpul comunismului noi ne-am obisnuit cu scriitori oarecum recunoscuti de oficialitate, nu neaparat de oficialitatea politica, dar recunoscuti.
Critica juca un rol important atunci. Sa nu uitam ca, incepand de prin anii ’70, manualele s-au facut dupa canonul critic, nu dupa canonul Partidului Comunist.
Deci existau scriitorul oficial in sensul propriu, cum era A. Toma pe la inceputurile comunismului, dar si scriitorul oarecum oficializat, cum vorbim la un moment dat de Arghezi , Blaga , despre care nu puteai sa scrii chiar oricum.
[…] Observatia lui Adrian Lesenciuc mergea mai departe si spunea: astazi, intr-un fel, se intampla acelasi lucru, adica sunt impinsi in fata, „oficializati”, niste scriitori nu neaparat valorosi, mai ales ca criteriul de valoare nu mai exista practic in marea masa a criticilor tineri, doar ca cei care fac lucrul asta sunt grupuri minoritare, scriitori mai mult sau mai putin valorosi, care reusesc sa-si impuna punctul de vedere. – Nicolae Manolescu