Cu sufletul descult prin iarba lumii

Imaginează-ți o carte care te surprinde din pură curiozitate și te ține în priză de la primul cuvânt până la ultimul. Cam așa este „Cu sufletul descult prin iarba lumii” de Costinel Petrache. Autorul ăsta are o manieră aparte de a scrie, care îți aduce aminte de zilele bune ale poeziei și prozei românești, de tabletele lui Arghezi. Începi să citești și, brusc, te trezești în mijlocul unor observații rapide, uneori aparent banale, dar pline de înțelepciune și sensibilitate. E ca și cum ai face o plimbare printr-un parc, dar în același timp afli tot felul de lecții de viață fără să le cauți cu experiență de profesor.
Autorul are un stil delicat, aproape ca un filigran, și reușește să transmită o morală pe care nu o afișează în mod ostentativ, ci o infiltrează subtil în cuvinte. Mi-a plăcut tare mult că poți citi cartea în orice ordine, alegând oriunde să te oprești, și să te simți ca și cum ai citit-o totdeauna, chiar dacă o citești pe bucăți. Toate poveștile au același ton ușor melancolic, dar nu trist – mai degrabă o stare de nostalgie plină de înțelepciune.
Chiar dacă e un optimist în suflet, Petrache nu evită uneori mici pâlpâiri de tristețe și le acceptă natural în povestirile lui. Nici nu încearcă să ascundă aceste emoții, ci le integrează în narațiune, ca pe niște componente normale ale vieții. În felul acesta, cartea devine și mai autentică și reală, ca o conversație sinceră cu un prieten drag.
Pe scurt, dacă vrei să descoperi o carte caldă, plină de umanitate și înțelepciune, „Cu sufletul descult prin iarba lumii” e una dintre cele mai frumoase descoperiri ale lui Costinel Petrache. O lectură care-ți rămâne întipărită în suflet și te face să te gândești la lucruri simple, dar adesea atât de profunde. Într-adevăr, o carte care te face să te simți ca și cum ai purta sufletul în palmă.