Cu vremea peste si prin timp dar fara astampar

Cu vremea peste si prin timp dar fara astampar. Pozne, secrete si cateva ispravi Daca veti deschide cartea, nu veti citi un roman.
Nu veti gasi regrete pentru ce ar fi putut sa fie daca ar fi fost altfel. Nu de o viata romantata va fi vorba.
Nu veti intalni o pana de scriitor, ci mai degraba, o penita de povestitor. Nici vorba de vreo rigoare cronologica.
In schimb, veti putea fi alaturi de mine, pagina cu pagina. La inceput intr-o scurta plimbare prin istorie si apoi prin lume: peste un milion de kilometri in optzeci de ani prin avioane, trenuri si automobile, descoperind oameni, vieti si intamplari deosebite, povestite asa cum vor veni ele, sarind dintr-un loc intr-altul si peste timp.
Cand si unde? Intr-o seara de iarna la gura sobei, la un pahar de vorba, la un ceai cu rom sau cu o idee de lapte, si cateva pricomigdale…, dar nici un vin fiert intr-o ulcica de lut n-ar fi de lepadat.
Nimic nu este inventat. Nu a fost nevoie.
Destinul a avut o foarte bogata imaginatie! De nenumarate ori, cele povestite par greu de crezut, dar ele s-au intamplat chiar asa!
Viata mi-a oferit situatii care s-au depanat normal, ca mai tuturor. Am ales insa intamplarile si evenimentele care au iesit din comun ,si care, imi inchipui eu, ar putea interesa cititorii de orice varsta.
Sunt imprejurari, de la unele remarcabile unde am fost doar martor sau ascultator, pana la momentele socante, in care am fost implicat ca actor. Multi dintre cei citati, de la regi, regine si printese, presedinti, ministri, diplomati si fete bisericesti, scriitori, filozofi si artisti pana la asa-zisii oameni „obisnuiti” – dar ce Oameni!
– au fost toti importanti pentru mine, fiecare in felul sau, facandu-mi cei mai multi bine si altii rau. Unora dintre acestia din urma nu voi rezista ca, in trecere, sa le zgandaresc fatarnicia!
Deviza de pe blazon, Par toute voie chemine , care s-ar traduce Pe orice drum inaintez , este de aproape o mie de ani Steaua Polara, busola sau calauza familiei noastre, ca am stiut sau nu, ca am vrut sau nu, dar ne-a usurat totdeauna drumul. Si inca ceva, cuvintele Mama, Tata, Parintii, Bunica, Bunicul, Bunicii se scriu corect cu litere mici.
Pentru ai mei, corect este sa le scriu cu litere mari, precum si cuvantul Tara! – Stefan Grigore de Fay