Cultura de proximitate. 34 de interviuri

Primul lucru care te imploră din cartea aceasta e faptul că nu este doar o simplă colecție de interviuri, ci pare mai degrabă o conversație sinceră și profundă cu oameni care și-au văzut viața schimbată peste noapte de pandemia asta. Laura Catalina Dragomir reușește să ne aducă aproape de personalitățile din diverse domenii, de la poeți și pictori până la jurnaliști și cercetători, și să le asculte poveștile cu o empatie aparte. Nu-i doar o listă de răspunsuri, ci un fel de scenă în care fiecare personaj se dezvăluie, te face să le vezi nu doar ca niște experți sau artiști, ci ca niște oameni ca oricare altul, cu emoții, temeri și speranțe.

Ce m-a impresionat e modul în care acești invitați își deschid sufletul în fața autoarei. Se vorbește despre artă, da, dar și despre cum a fost să trăiești în timpul pandemiei, cu restricții, incertitudini și schimbări drastice. Fiecare poveste are nu doar valoare personală, ci devine și o fereastră spre o societate mai complexă, în care fiecare a avut de făcut ajustări, de găsit echilibrul între viața profesională și cea personală. E ca și cum te-ai uita într-o oglindă uriașă, în care se reflectă nu doar numele și realizările, ci și fragilitatea, curajul și adaptabilitatea oamenilor.

Ce mi s-a părut cu adevărat frumos e subtilitatea modului în care autoarea reușește să creeze o atmosferă de intimitate. Pare că intervievează nu doar pentru a aduna informații, ci pentru a descoperi esența acestor persoane, pentru a le ajuta să spună ceva mai profund despre cine sunt și ce cred. Mi-a plăcut ideea de libertate pe care o oferă – aceea de a nu fi constrâns de format, ci de a lăsa conversațiile să curgă natural, așa cum o faci cu un bun prieten. La sfârșit, rămâi cu sentimentul că ai cunoscut un univers micut, dar plin de povești și trăiri autentice.

Totodată, este un volum care te face să reflectezi asupra clipei pe care o trăim. Deși pare că am trecut printr-un coșmar, aceste interviuri ne aduc aminte că artă și cultură sunt mereu acolo, în ciuda tuturor obstacolelor, și că oamenii aleg să găsească frumusețe și sens, chiar și în cele mai întunecate vremuri. Este o mărturie vie a faptului că, ori de câte ori ne confruntăm cu crize, și în noi se naște o nevoie de a explica, de a conecta și de a crea, pentru că asta e însăși esența umanității.